in luna octombrie am stabilit un record personal, am reusit sa stau acasa 33 de zile la rand in ultimi 10 ani si cu aceasta ocazia mi-am dat seama cat de mult imi lipseste satul. Mi-am dat seama cat de repede a trecut timpul atunci cat un copil de vreo 8-9 ani mi-a spus in timp ce ma intorceam de la biserica " saru` mana nenea", dintr-o data m-am simtit batran, m-am simtit strain in satul meu. Multi dintre vecinii mei nu mai erau si nu pentru ca erau plecati cu treburi in oras ci pentru ca erau plecati departe, pe un drum fara intoarcere.
am urmat sfatul unui amic virtual si am fost la cules de struguri, am zdrobit boabele si am gustat din mustul lor.
toamna sa asternut peste sat si oamenii incep usor sa se grupeze pe langa focul ce joaca in lumini diafane iar lemnele troznesc usor mistuite de flacari, frunzele galbene cad aievea unor fulgi asternand un covor multicolor pe care pasesc gandindu-ma la viata linistita si lipsita de multe griji pe care o duceam alaturi de parintii mei.
A fost ceva frumos, special care ma va face sa imi amintesc mereu cu placere de satucul meu
